Eroii credinţei – Catalin Lup
Şi noi fiind înconjuraţi
De-un nor aşa de martori
Să-nlăturăm orice păcat
Privind spre malul celălalt
Aşa creştinii au luptat
Ei nu s-au dat în lături
.
Să le urmăm c-un dor nespus
Credinţa lor supremă
Căci au luptat şi au învins
Creştinii noştrii ce s-au stins
De dorul Lui au fost cuprinşi
Mergeau cântând pe-arene
.
Când legile i-ameninţau
Şi-atunci ei n-aveau frică
Când fiarele le slobozeau
Pe mici şi mari îi sfâşiau
Dar ei de dor mai mult ardeau
Nici de-asta n-aveau frică
.
De foame istoviţi de frig
Ei pribegeau departe
Prind munţi şi peşteri alungaţi
Prin temniţă în fier legaţi
Lovit mai crud şi-ameninţaţi
De Domnul nu-i desparte
.
Cântau al mântuirii cânt
Mergând pe orice cale
Şi-atuncea când intrau pe rând
În subterane toţi cântând
Celui ce zice “Vin curând!
Vegheaţi în aşteptare”
.
Căci am să vin ca şi un hoţ
În noaptea cea târzie
Vegheaţi păziţi a mele porţi
Şi atunci Eu n-am să vin ca hoţ
Când voi striga la voi la toţi
“Mireasa Mea să vină”
.
În vremea ce ne-a mai rămas
Să stăm în aşteptare
Şi înapoi nu, nici un pas
Nainte, să nu dăm răgaz
Căci vine Mirele chiar azi
Să îî cântăm OSANA !
daniela a zis,
iulie 6, 2007 la 5:56 pm
e cea mai frumoasa cantare…exact in acest minu si in aceasta secunda o ascult…
de-am fi noi ca si vechii crestini…
dar….asta e!
macar sa vrem sa fim si cine stie poate intr-o zi Dzeu ne ajuta sa ne implinim idealul..
multa binecuvantare!
Alina a zis,
august 3, 2007 la 12:49 pm
Eo cantare de suflet si mi-o placut de prima data cand am ascultat-o,mi-o intrat in suflet,si in fiecare zi o cant pt Domnul. Domnul sa fie cu noi,si sa luam exemplul ca cei din trecut
adi a zis,
decembrie 15, 2007 la 1:34 pm
Una dintre putinele cantari care indeamna spre meditare..spre cercetare..Cred ca e necesar sa ne aducem aminte de trecut.. de EROI..pentru un viitor mai aproape de Dumnezeu!:)
Dragos a zis,
ianuarie 28, 2008 la 7:42 am
Cand am ascultato pentru prima oara pur si simplu mi-au tremurat picioarele…este o cantare prea frumoasa….Acesti Eroi ai credintei sunt niste tipare spre care noi trebui sa tindem..Domnul sa ne binecuvinteze cu indrazneala si putere…:D Pace voua
cristi grigorosita a zis,
mai 22, 2008 la 5:22 am
noi veneram atat de tare pe crestini trecutului ca uitam ca traim prezentul si nu neasemanam cu ei de loc ci doar ii privim de la distanta. Santem in stare sa le punem faptele lor in rama dar nu sa ne sacrificam ca ei. Veneram fiecare picatura de sange care a curs din ei dar nu vrem sa curga nicio picatura din sangele nostru. Pana canmd rugaciunea nu este descoperita la adevarata ei valoare ii VOM PRIVI dar nu vom TRAI.